Sesiuni de grup
Program de grup, mixt, conținut și profund.
Grupul este un catalizator al transformării. În prezența celorlalți, ceea ce este lucrat individual capătă ecou relațional, iar ceea ce este inconștient devine vizibil prin contact, oglindire și diferență. Este un format potrivit pentru persoanele care simt că lucrul individual a ajuns la un prag sau care doresc să-și extindă procesul într-un context relațional viu și structurat.
Un spațiu sigur, profund și conținut, în care lucrăm împreună cu tot ceea ce este viu, inconfortabil sau confuz în tine. De ce grup? Pentru că procesul devine mai clar și mai puternic în relație.
Durată sesiune: 3 ore Desfășurare: În cabinetul din București Frecvență: lunară (sau după ritmul grupului)
Grupurile sunt formate din maximum 6 persoane, pentru a păstra profunzimea, intimitatea și siguranța procesului. Lucrăm cu intervenții somatice, exprimare ghidată, reflecție, witnessing și exerciții de integrare corporală. Participarea presupune un angajament minim de 3 întâlniri, pentru stabilitate relațională și profunzime terapeutică.
Acest cadru de lucru se bazează pe rigoare, integritate și responsabilitate profesională. Orice proces de lucru individual sau de grup se desfășoară în conformitate cu următoarele principii etice:
1. Respectul pentru demnitatea umană Fiecare persoană este întâmpinată cu respect profund, fără judecată, etichetare sau presiune de conformare. Validez autonomia personală și singularitatea fiecărui parcurs. 2. Confidențialitate absolută Tot ce este împărtășit în spațiul de lucru rămâne strict confidențial. Acest principiu este aplicabil în sesiunile individuale, în grupuri și în orice alt context profesional. 3. Siguranță și non-abuz Creez un cadru conținut, în care nu există loc pentru agresiune, manipulare, intimidare sau încălcarea granițelor personale. Lucrez cu atenție la ritmul fiecărei persoane și cu discernământ clinic. 4. Non-directivitate și autonomie Nu dau sfaturi, nu formulez verdicte, nu impun soluții. Susțin capacitatea clientului de a-și descoperi propriile răspunsuri prin proces și introspecție susținută. 5. Cadru profesional clar Toate intervențiile sunt susținute de formare de specialitate, supervizare continuă și auto-reflecție constantă. Mă delimitez clar de orice formă de spiritualitate neintegrată, idealizare sau promisiuni terapeutice nerealiste. 6. Lipsa oricărei implicări erotice Orice formă de contact erotic între terapeut și client este complet exclusă. Spațiul de lucru este unul de claritate relațională și rigoare etică. Sexualitatea este lucrată ca energie relațională și vitală, nu ca dinamică interpersonală activată în terapie. 7. Responsabilitate reciprocă Solicit participanților și clienților să respecte același cadru de confidențialitate, non-judecată și respect față de ceilalți. Orice abatere de la aceste principii va duce la încheierea procesului.
Lucrez într-un cadru matur, cu discernământ profesional, responsabilitate relațională și delimitări ferme, etica fiind fundația unui proces personal autentic.
Multe blocaje legate de corp, intimitate sau sexualitate se reactivează și se mențin în relație. Atunci când nu există un spațiu sigur pentru explorare în prezența celorlalți, rușinea, limitele fragile sau nevoia de validare pot rămâne inconștiente.
Un proces de grup în format restrâns (max. 6 participanți), care oferă un cadru conținut și matur pentru explorarea dimensiunilor somatice, relaționale și erotice în contact viu cu ceilalți. Lucrăm cu instrumente somatice, reflecție ghidată și witnessing, într-un cadru etic, sigur și riguros.
Acces la oglindire autentică, reglare relațională, conștientizarea propriilor granițe, procesarea traumei relaționale și dezvoltarea unei prezențe mai stabile în contact cu sinele și cu ceilalți.
Contactează-mă folosind acest formular pentru a progama o sesiune individuală în cabinet sau online.
Δ