– o abordare psihosomatica a vindecarii
Sexualitatea si mai ales trauma sexuală este un subiect sensibil, atât pentru clienţii care vin în terapie, cât și pentru specialiști. E nevoie de curaj pentru a deschide subiectul și de blândeţe pentru a susţine procesul de vindecare.
Abuzul sexual este o epidemie: se estimează că aproximativ una din trei până la patru femei și unul din șase bărbaţi au fost victime ale abuzului sexual în copilărie. Bărbaţii rareori verbalizează ce li s-a întâmplat, din cauza puterii credinţelor limitative adânc internalizate. Sunt extrem de răspândite și formele de abuz sexual la adulţi. Nimeni nu este imun la abuzul sexual: acesta li se întâmplă femeilor și bărbaţilor de toate rasele, vârstele, culturile, religiile, nivelurile socio-economice și orientările sexuale.
Trauma nu este provocată mereu de un incident concret, ci poate apărea și ca o reacţie la un abuz continuu, cum ar fi o relaţie în care sexul este nedorit, chiar dacă exista un fel de „consimţământ” în care una dintre părţi spune „da” pentru a nu fi rănită ori se simte blocată în relaţie sau este obligată să întreţină relaţii sexuale.
Așadar, abuzul sexual poate fi definit ca încălcare a spaţiului intim al unei persoane, atingerea oricărei părţi a corpului fără acordul acesteia și tot ceea ce corpul nostru percepe ca intruziv și nepotrivit.
Responsabilitatea pentru abuz sexual îi revine exclusiv abuzatorului și nu putem spune despre nicio victimă că este „de vină” în vreun fel.
Deși aparent astăzi se vorbește mai mult și mai deschis despre abuzul sexual, lipsesc în continuare informaţiile sănătoase de care avem nevoie pentru a înţelege cum recunoaștem abuzul, unde și cui putem cere ajutor, care este abordarea terapeutică potrivită. Somatic Personal Development® susţine acest demers terapeutic psihoeducaţional prin workshop-uri care se adresează atât publicului larg cât și specialiștilor în domeniu, workshop-uri care sunt susţinute de Florica Motoc și Florentina Niculescu, dar și de traineri și formatori internaţionali. Anul trecut Ariel Giarretto, trainer Somatic Experiencing® International a vorbit despre „Strategii avansate în lucrul somatic cu trauma sexuală și sexualitatea”, iar Liane Pinto, trainer Somatic Experiencing® International despre „Călătoria vindecării sexuale”. Anul acesta pregătim workshop-ul „Descoperirea rădăcinilor traumei sexualităţii” cu Ariel Giarretto.
Aproximativ jumătate din toţi supravieţuitorii abuzului sexual suferă de o formă de pierdere a memoriei. De multe ori, abia atunci când se simt sprijiniţi și în siguranţă ei încep să-și amintească de abuzul sexual.
Rușinea, jena sau frica determină multe victime să nu raporteze abuzul sexual. Mulţi supravieţuitori au îndurat ani de suferinţă tăcută.
A fost asociat și cu probleme medicale: dureri de cap, astm, palpitaţii ale inimii, dureri de stomac, colon spastic, dureri pelvine, leșin, ameţeli și o varietate de afecţiuni fizice cronice.
În cabinet, auzim adesea: „Pot să mă vindec?”,
„Cum?”, „Cum am încredere că ceea ce îmi amintesc este real?”, „Mă va crede cineva?”.
Răspunsul este da, recuperarea este posibilă, ca un proces în mai mulţi pași: recunoașterea efectelor, tratarea amintirilor, depășirea sentimentelor de vinovăţie, dezvoltarea încrederii în sine, suferinţa de pierdere, exprimarea furiei, dezvăluirea abuzului, rezolvarea sentimentelor faţă de infractor, îmbunătăţirea îngrijirii sănătăţii. Ultima etapă este cea în care victima învaţă cum sexul poate fi sigur, sănătos și plăcut.
O varietate de resurse pentru vindecare sunt disponibile astăzi pentru a ajuta supravieţuitorii: cărţi, forumuri online, centre de consiliere, grupuri de sprijin, organizaţii de abuz sexual și conferinţe de specialitate.
În familiile în care are loc abuzul sexual domnește un sistem de convingeri impus de capul familiei, în general menit să întreţină controlul, menţinând astfel și controlul făptuitorului asupra copilului victimă. Același sistem contribuie la crearea unui aparat de negare în interiorul familiei, astfel că poate susţine o istorie repetată de abuz sexual din generaţie în generaţie. Cele mai multe abuzuri sexuale se întâmplă în familie, și de cele mai multe ori „trec neobservate” sau sunt tratate la modul „așa e el/ea“.
Cele mai frecvente simptome ale abuzului sexual sunt:
Este esenţial ca acei profesioniști din domeniul sănătăţii care își propun să lucreze cu clienţi/ pacienţi afectaţi de traume sexuale să fi lucrat ei înșiși asupra subiectului propriei sexualităţi, deoarece lucrul efectiv în cabinetul terapeutic depășește cadrul teoretic adus de literatura de specialitate. Este un proces continuu de învăţare, de vindecare, de aceea formarea continuă și procesul personal de elaborare și dezvoltare a terapeutului sunt condiţii esenţiale. Altminteri, terapeutul riscă să fie depășit de problematica clientului/ pacientului, ceea ce poate duce la prelungirea efectelor acestei traume și la retraumatizare.
Schimbările cer timp și există un ritm natural de vindecare a corpului fizic; vorbim de o terapie de lungă durată (ani) care cere implicare și determinare. E nevoie de timp pentru a schimba tiparele de gândire și de răspuns stabilite prin traumă și după traumă. Vindecarea sexuală este o muncă profundă de creștere personală, cu mult tumult emoţional chiar și atunci când ești susţinut. A cere ajutor de specialitate în sine este un gest de grijă sănătoasă de sine – un reper important al vindecării.
Gânduri de tipul: „Ce rost mai are să fac asta acum? Trecutul e trecut și nimic nu mai poate schimba asta!” blochează această călătorie a vindecării sexuale. Acest proces poate fi început numai atunci când persoana este pregătită să facă asta: fiecare trebuie să știe că este povestea sa, momentul său, ritmul său natural.Cel mai adesea, un terapeut simte abuzul sexual dincolo de orice poveste narată în cuvinte. Căci corpul vorbește despre tot ceea ce a fost frumos sau, dimpotrivă, nepotrivit sau abuziv pentru noi. În călătoria de la trauma sexuală la sexualitate conștientă ne revendicăm puterea personală pierdută și ne reconectăm cu dreptul înnăscut de a ne bucura de propria sexualitate.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Comentariu *
Nume *
Email *
Site web
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Publică comentariul
Δ